P:652, G.M. 1/2014

Enunț

 Maria a parcurs \frac{2}{5} din drumul până la școală și mai are de parcurs 123 m. Ce lungime are drumul de la casa Mariei până la școală?

Rezolvare.

Pentru început reprezentăm drumul de la casa Mariei la școală printr-un segment

 

Din  textul problemei deducem că acest segment trebuie împărțit în 5 părți egale, cele cinci părți egale sunt datorate numitorului fracției \frac{2}{5}.

 

În următorul pas al rezolvării problemei este necesar să identificăm distanța parcursă de Maria. Pentru aceasta, numărătorul fracției \frac{2}{5} ne indică faptul că Maria a parcurs două părți din cele cinci în care a fost împărțit drumul.

 

Distanța parcursă de Maria este reprezentată de cele două segmente colorate în verde.

A doua informație din textul problemei ne spune că după parcurgerea celor două părți au mai rămas de parcurs 123m. În această etapă a rezolvării se identifică numărul de segmente din reprezentarea realizată cu o cantitate reală, o măsură concretă.

 

Identificare unui număr de părți din reprezentarea grafică cu o cantitate concretă permite determinarea măsurii unei părți, adică se realizează corespondența dintre segmentul reprezentării și măsura din contextul problemei.

Pentru determinarea cantității asociate unui segment, determinarea unității, se va efectua operația

    \[123 : 3 = 41.\]

Drumul de la casa Mariei până la școală este format din 5 segmente, fiecare segment având lungimea de 41m, deci

    \[ 41 \times 5 = 205\]

astfel că lungimea drumului de la casa Mariei până la școală este de 205 m.